Civilizatia dacilor

Poporul roman dacic -Civilizatia dacilor - Pelasgii, părinţii geto-dacilor

Am uitat cine sunt stramosii nostri, am uitat sa avem demnitate, fiind bolnavi de boala contagioasa numita vaicareala .
Cine suntem noi ? Click aici : Cine sunt ei dacii

Herodot, în vestita sa lucrare Istorii, spune că pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei şi Italiei, aparţinând rasei europene. Erau veniţi din nordul Dunării. Felix Colson afirmă că: „toţi dacii erau pelasgi”. În plus, numele Ion, care era părintele eponim al pelasgilor se regăseşte numai la daco-români şi la basci.
Crearea Imperiului Pelasg a avut loc după glaciaţiunea Wurm, N. Densuşeanu afirmând că pe la anul 6.000 î. H. Acest mare imperiu avea centrul administrativ, politic, religios în regiunea Munţilor Carpaţi, probabil cu precădere în Ardeal şi avea o vastă întindere: Europa, Nordul Africii şi o parte din Asia.
Pelasgii sunt descrişi în lucrările a numeroşi autori antici, dintre care amintim pe Homer, Herodot, Hesiod, Pausanias, Diodor din Sicilia, Eschil, Apollodor. Pentru toţi aceşti autori pelasgii erau un popor ales, descendenţi din vechii atlanţi, care aveau preocupări şi purtări înalte, regii lor fiind consideraţi zei.
Pelasgii au migrat din aceste zone foarte bogate şi propice dezvoltării şi sporului demografic, populând Europa, ajungând în Nordul Africii, în Asia Mică şi chiar în India, prin Rama.
Vasile Lovinescu redă o mărturie de o valoare excepţională în această direcţie: un domn educat din perioada interbelică, dorind să convingă un ţăran bătrân că svastica este un semn străin, importat din afară (se ştie că nemţii l-au preluat în propoganda lor de la hinduşi), a primit replica următoare: Ba nu, e de aici, îl avem de pe vremea uriaşilor. În textele grecilor antici se vorbeşte despre titani sau uriaşi care trăiau în Ţara Zeilor (identificată cu ţinutul carpato-dunăran) şi, mai mult, cercetătorii au descoperit în zilele noastre schelete de oameni care măsurau între 2 şi 4 metri. Acest mister nu a fost elucidat pâna acum şi bineînţeles că nu a fost dat publicităţii.
Nu intrăm acum în amănunte pentru a dovedi contrariul a ceea ce afirmă istoricii oficiali (care ne „învaţă” că suntem în primul rând urmaşii romanilor, ca ne datorăm lor limba şi civilizaţia actuală) pentru că ne-am extinde prea mult, dar există în această direcţie dovezi, şi chiar numeroase.
Pelasgii aveau o limbă comună, unică, o limbă prelatină, aşa-zisa protolatina. Grecii afirmau, la venirea lor în europa, că pelasgii vorbeau o limbă barbară, diferită de a lor. Quintilian aminteşte că, dacă se adaugă la cuvintele latine, ori, se lăsau pe dinafară unele litere sau silabe, se obţinea vorbirea barbară. După unii autori, limba barbară avea carcterul unei limbi latine vulgare sau rustice. Romanii înşişi erau etichetaţi de către greci ca vorbitori de limbă barbară. Poetul Ovidiu şi-a compus ultimele versuri apelând la latina barbară a geţilor, atît de apropiată de latina literară şi a afirmat că el însuşi a devenit un poet get. Pe Columna lui Traian, dialogul dintre solii daci şi împărat se face fără translatori, în deplină înţelegere. Şi nu putem crede că „dacii cei mândri şi nemuritori” s-au servit de latina împăratului.
Dar, cel mai important argument este acela că romanii nu au reuşit să-i romanizeze pe daci în 165 de ani, la fel cum nu au reuşit să-i romanizeze nici pe greci în 600 de ani, pe egipteni în 400, pe evrei în 300, pe maltezi în 1000 de ani şi cum nu au reuşit să creeze o limbă unitară nici chiar în Italia, unde se vorbesc 1500 de dialecte. Toate limbile cu caracter latin rezultă din originea lor veche pelasgă şi nu din romanizare.
Nicolae Densuşianu remarcă faptul că majoritatea popoarelor civilizate din vechea Europă au împrumutat în religa lor panteonul pelasgic, pe care l-au găsit la vechii locuitori. Cea mai arhaică religie, dar poate şi cea mai înaltă şi profundă de până acum, o reprezintă adorarea Cerului şi a Pământului. Grecii personificau Cerul prin Uranus, iar Pământul prin Geea sau Gaia. Cerului i s-au dedicat cele mai mari înălţimi muntoase şi pe teritoriul Daciei ne stau mărturie monumentele megalitice din Carpaţii Meridionali.
Originea acestei cosmogonii era considerată în epoca clasică a Greciei ca fiind barbară. Herodot ne spune că grecii au primit numele divinităţilor, pe care egiptenii spun că nu le cunosc, de la pelasgi....mai mult la :

http://209.85.129.104/search?q=cache:VbbIuERLt9AJ:www.zamolxis.ro/
modules.php%3Fname%3DNews%26file%3Darticle%26sid%3D100+ovidiu+
densusianu%2Bbiblia+romanilor&hl=ro&ct=clnk&cd=12&gl=ro

Doctrina zamolxiana avea, in linii mari, urmatoarele principii:
-nemurirea ca atare (sau numai imortalitatea sufletului).
-vindecarea prin corelatia trup-suflet
-ascentismul
-predicarea curajului,mai ales la caste ktistailor, ai caror membrii erau lipsiti de teama
-cunoasterea astrelor
-morala dreptatii si a cinstei

Maria Gheorghiu ne aduce aminte de - click aici : Bocetul lui Ioan

GETO-DACII SI TABULA PEUTINGERIANA

Prof. TIMOTEI URSU

Un documentat si merituos articol al dl. Lucian Costi, publicat in numarul 36/ 2006 al revistei DACIA MAGAZIN, (cu continuare anuntata in numarul 37), este un excelent raspuns indirect penibilului articol publicat in urma cu un an, in “FLACARA LUI PAUNESCU”, de cunoscutul dramaturg si ignorant Paul Everac. Pentru ca marsaviile nu trebuie uitate cu una, cu doua, citez din caracterizarea plina de ifos facuta Daciei de fostul scrib comunist, asa cum i-a ramas aceluia - definitiv! - in amintire de pe vremea scolii primare: ( ce “gaseau” aici Romanii lui Traian, la invadarea Daciei) : ‘Tablitele de la Tartaria, vase si cioburi cat de cat inflorate, dar nici o asezare epatanta, cateva cetati pe creste de dealuri, pilonii retezati (?!) ai unor sanctuare de rit necunoscut, un zeu a carui doctrina se lasa mai mult ghicita, nici un oras, nici un teatru (?!), nici o lege, nici o urbe sau, ma rog, cateva la modul rudimentar, nici o limba inscriptionata… ( etc.)” Evident, nu e mai putin flagranta lipsa de informatie a acestui pretins intelectual rom^n, decat perversitatea editorului care l-a publicat, facandu-l de rasul targului. Dar in ceea ce priveste “ ce gaseau romanii” pe teritoriul geto-dacic, teritoriu cuprinzand ambele maluri ale cursului mediu (Pannonic) si inferior (Moesiac) al Dunarii, inca plutesc vagi nori ai necunoasterii in constinta marelui public, hranita decenii dupa decenii cu informatia - validata, o, doamne! de atatea nume de academicieni si universitari! - ca stramosii nostri locuiau “cel mult pe teritoriul actual al Romaniei”, ba chiar mai putin: “…aninati de muntii lor” – cum a fost tradus partinitor Florus! - creindu-se in mintea unora imaginea (vezi consilierii actualului Minister al Culturii si Cultelor din Romania!) ca Dacia ar fi insemnat doar particica de pamant geto-dac controlata temporar si “civilizata” ( cititi: exploatata) de legionarii romani ai lui Traian, Hadrian si urmasii… Pertinenta analiza pe care dl. Lucian Costi o propune referitor la cartografierea zonei de catre Ptolemaeus, argumentul extrem de convingator ca acesta – realizandu-si harta in plina ocupatie a Daciei - in secolul II e.n. - nu denumeste DACIA doar fragmentul “roman”, asa-zisa Dacie Felix, cum ne-am fi asteptat, ci o semnificativa larga zona cuprinsa intre Tisa, Dunare si Nistru (vezi reconfirmarea acestei largi intinderi patru secole mai tarziu de catre Iordanes!), mai mult chiar: ca “DACIA” insasi nu era decat o parte a teritoriului neamului daco-getic, poate fi argumentata si cu analiza “geografica si filologica” a importantului document antic “TABULA PEUTINGERIANA”. ( |n momentul trimiterii la tipar a acestui articol nu stiu daca - in continuarea articolului sau – dl. Lucian Costi se va referi si la aceasta “harta” faimoasa, dar presupun ca unele informatii, chiar repetate, nu pot fi de prisos).

“Tabula Peutingeriana” nu este, propriuzis, o harta - in acceptiunea moderna a notiunii – ci o “schita a drumurilor” prin Imperiul Roman din secolele III-IV e.n. Harta nu reprezinta intinderile corecte ale formelor de relief, raportate la “ meridiane si paralele”, ci doar o pozitionare schematica a drumurilor, mai ales VEST – EST, a insiruirii localitatilor mai importante, o notare a principalelor rauri, munti si mari, toate acestea pe un manuscris “sul”, cu o lungime de aproape 7 metri, o copie manastireasca din secolul al XIII-lea dupa un original din secolul III-IV, care nu s-a pastrat sau inca nu a fost depistat.

Furata din manastirea din Comar (din Sudul Germaniei), “Tabula” a fost daruita, in secolul al XVI-lea unui consilier al printului Eugen de Savoya, Konrad Peutinger. Ulterior copia, salvata si preluand numele proprietarului, a fost despartita in mai multe fragmente, iar astazi este pastrata, cu deosebita grija, la Biblioteca Augustana din Viena ( vezi, pe Internet: WIKIPEDIA, Tabula Peutingeriana, sau: www.ft-augsburg.de/-harsh/Cronologia/tabula, etc.)

cititi mai mult pe site : DACIA.ORG