Nici acum nu am găsit răspunsul la întrebarea: cine au fost Dacii? De fapt, acum am mai multe întrebări decât răspunsuri. Cred că răspunsul se află în fiecare din noi, în sufletul nostru de român sau în sufletul nostru ascuns, de dac.
Prin cuvântul "DAC" mă refer nu la port, straie, locuinţă, etc. ci la modul de a gândi, la respectul faţă de strămoşi, faţă de natură, faţă de cel de lângă tine. Mă refer la un anumit mod de gândire benefic, mă refer la cinste, adevăr, tărie, caracter.
Îmi e dor de Dacia, de oamenii de atunci, de liniştea de atunci, îmi e dor de cultura dacilor, de muzica şi poveştile dacilor. Îmi e aşa de dor, încât aş face orice să mă întorc înapoi în trecut, să mai trăiesc încă o dată acea atmosferă de calm si linişte şi să mă cufund în natura care a avut întotdeauna grijă de daci.
Din păcate, trăim alte vremuri acum, nu pot decât să sper că sufletul fiecărui DAC va ieşi la iveală, mai devreme sau mai târziu şi că fiecare DAC îşi va găsi liniştea sufletească înainte de a părăsi aceste tărâmuri.
Notă: de Cristian Tomescu
Click aici :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu